Despre noi
Printre responsabilitățile de zi cu zi și sarcinile de la birou, atelierul DecoTerarium s-a născut dintr-un hobby, un refugiu împotriva stresului cotidian.
Iubitoare de natură, am căutat în permanență să fiu cât mai aproape de ea și astfel am descoperit terariile, aranjamente de plante în vase de sticlă și ceramică. Aceste minunății au darul de a aduce un colț din natură, un peisaj, o amintire, o emoție, în spațiul unde este amplasat, prin care îl înfrumusețează și îi dă viață.
Am urmat un curs de florist cu ajutorul cărui am intrat în tărâmul minunat al florilor tăiate, iar de acolo curiozitatea și gustul pentru aranjamentele cu plante m-a determinat să fiu autodidact. Pe lângă terariile de plante, am fost fascinată de aranjamentele cu plante stabilizate și panourile cu mușchi și licheni. Sunt într-o continuă formare și experimentez cu tot ce este natural, creativ și frumos .
M-aș bucura tare mult să reușesc să transmit prin aranjamentele pe care le creez bucuria și fascinația pe care natura mi-o dă de fiecare dată când lucrez cu ea sau mă aflu în preajma ei.
Împreună cu familia mea și încurajată de ei, am pornit atelierul DecoTerarium pe care doresc să îl cresc cât mai frumos și să inspir cât mai multe persoane să se împrietenească cu natura.
În toată agitația cotidiană, te invit să descoperi beneficiile pe care plantele ți le oferă și să-ți creezi un colț de relaxare chiar la tine acasă sau un refugiu mental în spațiul în care lucrezi.